Eu sunt un fluture

 Sunt un fluture. Ma inalt spre albastrul pur al cerului si plutesc prin aerul colorat de parfumul florilor, zburand spre cea ce noi, cei din ordinul lepidopterelor numim Marea Zeita.

   Lumina sa blanda, calda si argintie se reflecta pe aripile mele. Ochii de paun prinzand viata, incadrati de marginile albe, pure si delicate ale modelului care identifica casta Saturnia Pyri.

   Astazi este ziua in care m-am hotarat ca voi atinge Zeita si o voi ruga sa ma transforme intr-unii din fluturii viu colorati ce servesc Marele Zeu de foc. Zbor, ma inalt, dar Marea Zeita ma amageste asemeni fetei Morgana. Nu o pot ajunge, nu o pot atinge. Dezamagit plutesc spre pamantul intunecat si rece. De ce nu pot fi si eu un fluture vesel colorat, zburand nepasator in lumina.

   O raza a Marii Zeite se reflecta intr-o picatura de roua si in acel moment, aud un glas atat de melodios, atat de dulce, incat nu poate fi altceva decat Divin:" Nu te teme, esti sub ocrotirea mea. Apartii noptii eterne, mereu aproape de mine, in intunericul vesnic, acolo unde viata si moartea par a fi ingemanate".

E liniste oare ? sau……

      Soarele apune acum. Razele sale se intind paca spre luna care deja a rasarit si care pare sa ramana rece si indiferenta. In cateva clipe stelele vor iesi la iveala iar jocul lor de lumini indepartate va tine companie lunii pline si singuratice. Clipele trec….peisajul la care m-am gandit parca abea acum cateva secunde deja e viu in fata ochilor mei , clipele sunt clipe si ca intotdeauna trec fara sa intebe sau sa ceara permisiunea nimanui.

      Se aude deja sunetul noptii….care sunet mai exact ? Linistea, pentru mine linistea e un sunet mult asteptat dupa urletle vietiii cotidiene . Sunetul linistii e ceva magic, ceva ce te face sa stai sa reflectezi singur cu gandurile tale, dar nu tocmai singur deoarece stelele iti vor tine intotdeauna companie si daca stai sa aculti linistea lor atent, realizezi ca poti de fapt sa auzi murmurul miliardelor de povesti istorisite lor de veacuri intregi. Eu de asta cred ca ma pot ajuta stelele. Ele sunt niste ascultatori muti dar cum am mai spus linistea nu e muta, linistea e plina de intelesuri care le poti auzi doar daca iti faci timp ,si e bine sa iti faci timp sa le auzi povestile deoarece ele le istorisesc in fiecare seara iar o seara pierduta inseamna o poveste neauzita. Dar cine poate sa stea trez nopti la rand, ba chiar o viata intreaga? E simplu, nu trebuie sa fim treji cu adevarat, trebuie sa lasam inima noastra sa auda aceste istorisiri, chiar si cand dormim sau si mai bine ar fi sa calatorim pana la ele in vis pentru ca taramul viselor este locul lor preferat. Nu trebuie sa ne imaginam stelele ca pe niste bucati de piatra luminate de vre-un soare singuratic, ele sunt agevarate suflete nemuritoare care doresc sa isi faca prieteni si sa umple vesnica lor viata de singuratate cu iubirea de care suntem doar noi oamenii capabili sa le-o aratam, dar din pacate sau tocmai din fericire doar in vis.

Eu asta imi spun atunci cand somnul uita sa vina sa ma conduca pe taramurile stelelor si niciodata nu mi s-a intamplat sa nu coboare chiar o stea sa ma ghideze in noaptea ce canta liniste.

Sufletele din pereti

Peretii...in fiecare zi trecem pe langa ei....si poate ca nu par importanti, dar sunt...intr-o viata vedem mi de pereti de diferite culori sau forme si atunci cand suntem singuri, parasiti de lume..peretii sunt singurii care ne vad durerea si gandurile si parca ne rasund. Poti sa ai incredere in pereti pentru ca ei nu te judeca....,nu te critica, nu se uita urat la tine..asta de fapt nu avem de unde sa stim, nu e ca si cand ei au o fata.

Daca stam putin sa ne gandim, peretii reflecta personalitatea noastra, pe ei ne varsam creatiile, pozele, posterele cu trupele preferate, rafturile pline de carti, obiecte ciudate, colectii etc. Pereti sunt sau pot fi oglinda sufletuli nostru, dar atunci la ce ne mai folosesc oglinzile? Oglinzile reflecta doar un ambalaj, nu si interiorul sufletului nostru.

Poate ca acum va uitati la peretele vostru si poate observati ca este alb sau are orice alta culoare, ori chiar mai rau : e plin de obiecte sau culori care nu va reprezinta cu adevarat. Daca aceasta este situatia in care va aflati...indrazniti, fiti creativi si varsati-va imaginatia pe ei si nu uitati sa ziditi acolo si o bucatica din sufletul vostru pentru ca nimic nu are sens daca e facut fara suflet. Sa nu va fie frica, chiar daca asa pare cateodata, sufletul nostru nu se va sfarama in miliarde de bucatele daca il vom imprastia in orice facem noi...asta este important, sa imparti bucatele din sufletul tau peste tot si vei vedea ca bucatelele vor fi inlocuite de altele si mai frumoase, mai colorate si poate,poate mai bune.

                 Subiectul postarii si inceputul ei au fost alese de :                              

                                               Un suflet pierdut

 cititi si blogul ei :)) la adresa :

http://thebikagirl.blogspot.ro/

Evadare...spre infinit,fara limite

Pierduta.Pierduti. Pierduti printre ganduri, printre ruinele amintirilor, pierduti pentru o eternitate intr-un vartej al vietii, in uraganul rutinei...intr-un labirint infinit care ne da iluzia ca exista o iesire..din timp si spatiu...exista o crapatura in infinit prin care daca treci destul de repede vei descoperii misterele pierdute ale umanitatii, constiintei...a tuturor lucrurilor care conteaza...sau poate ca au contat, dar odata ce am evadat din inchisoarea vietii vom realiza adevaratele valori ale existentei noastre...

Evadarea, ea este solutia, dar pentru aceasta trebuie sa indraznesi, sa indraznesti sa te ridici si sa spui "NU, eu nu vreau ca viata mea sa fie presetata, posedata de demonul orbirii, nu vreau ca ea sa fuctioneze pe pilot automat". Vreau sa conduc eu viata mea, nimeni altcineva si mai presus de toate vreau ca ea sa fi insemnat ceva chiar si pentru..pentru oricine...".

Dar nu va conta..pentru nimeni..poate doar pentru persoanele care te cunosc si nu te judeca..pentru persoanelemai ciudate care au un destin mai complex decat plozi si moarte..exista pe aceasta planeta persoane care vor altceva..vor imposibilul si incearca cu disperare sa schimbe lumea, cursul vietii si al mortii..exista pe planeta lume care va gasi o cale spre infinit si desigur ca va fi greu, dar nu conteaza pentru ca nu e altceva mai bun de facut si daca nimeni nu vrea atunci lasati-ma pe mine sa incerc si o sa va arat ca imposibilul nu este imposibil..este ceva posibil si putin mai complicat. Eu vreau sa risc si vreau ca si voi sa riscati cu mine..nu e vorba de glorie, e vorba de ceva peste capacitatea noastra de intelegere..dar intr-o zi vom intelege totul.

Asa ca intrebarile ce trebuie puse sunt: Tu ce vei face? Te vei cufunda in praf si uitare sau chiar vei incerca sa schimbi ceva ? Vei avea curajul sau vei cultiva spiritul de turma? DEPINDE..DEPINDE TE TINE.

                                                           Postare creata impreuna cu : UN SUFLET PIERDUT

                                              link catre blogul ei: thebikagirl.blogspot.com

Alerg

Alerg nebuna in noapte. Alerg rupand pamantul fara sa ma uit nici o clipa inapoi, fara sa am grija sa nu cad , eu stiu doar ca alerg in noapte. Luna rece ma calauzeste, ma ghideaza pas cu pas soptindu-mi in cuvinte argintate directia in care trebuie sa ma indrept. Si eu alerg, alerg departe de ganduri, departe de toata lumea, alerg spre liniste, spre intuneric, spre luna, mai exact nici eu nu prea stiu unde ma grabesc si de ce alerg. Oare sunt pierduta? Oare luna nu e cea care ma calauzeste de fapt? Nu stiu ce se intampla dar eu alerg.  O viata intreaga am alergat, am alergat ca toata lumea departe de copilarie, de ganduri inocente, de clipele fericite, eu am alergat si am trecut parca prea repede pe langa tot. M-am avantat in noapte, in ganduri si …..si acum cred ca m-am pierdut dar eu inca alerg pentru ca e tot ce stiu sa fac. Timpul ma fugareste….oare am descoperit de ce fug… oare fug de timp? Cred ca acesta este raspunsul dar cine poate alerga astfel incat sa depaseasca timpul, astfel incat acesta sa nu ne pinda din urma in ghearele lui veninoase si lipicioase in care din pacate totul isi gaseste sfarsitul, sau inceputul, depinde cum vrem sa privim totul. Un singur lucru este cert, totul incepe si se sfarseste cu timpul dar noi mereu vom alerga, vom fugi mereu chiar daca el tot la pas cu noi va merge, ranjind viclean, soptindu-ne in continuare sa alergam, sa alergam de el cat putem de tare, sa speram in continuare ca il vom depasi….si eu…eu alerg.